Skip to Content

HOTARARE nr. 459 din 16 mai 2002

HOTĂRÂRE nr. 459 din 16 mai 2002 privind aprobarea Normelor de calitate pentru apa din zonele naturale amenajate pentru îmbăiere.

În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României şi ale art. 15 alin. (2) din Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1
Se aprobă Normele de calitate pentru apa din zonele naturale amenajate pentru îmbăiere, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2
În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri Ministerul Sănătăţii şi Familiei va elabora norme de supraveghere, inspecţie sanitară şi control conform prevederilor prezentei hotărâri.

Art. 3
În scopul realizării unei informări prompte, adecvate şi corecte a populaţiei asupra calităţii apei de îmbăiere din zonele naturale, Ministerul Sănătăţii şi Familiei, Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului şi Ministerul Turismului vor încheia, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, un protocol de colaborare.

Art. 4
Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri orice dispoziţie contrară se abrogă.

Art. 5
Prezenta hotărâre intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

ANEXĂ:
NORME DE CALITATE pentru apa din zonele naturale amenajate pentru îmbăiere

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 350 din data de 27 mai 2002

NORME DE CALITATE din 16 mai 2002 pentru apa din zonele naturale amenajate pentru îmbăiere.

Art. 1
Prezentele norme de calitate reglementează cerinţele de calitate pe care trebuie să le îndeplinească apa din zonele naturale amenajate pentru îmbăiere, cu excepţia apei folosite în scopuri terapeutice şi a apei din piscine sau bazine de înot.

Art. 3
(1)Parametrii de calitate şi valorile admise pentru apa de îmbăiere din zonele naturale sunt prevăzute în anexă.
(2)Valorile de referinţă prevăzute în anexă, cu sau fără corespondent în coloana "Valori obligatorii", vor fi atinse prin orice mijloace care conduc la îmbunătăţirea calităţii apei fără a deteriora însă calitatea naturală a acesteia.

Art. 4
(1)Ministerul Sănătăţii şi Familiei poate aproba, pentru calitatea apei de îmbăiere într-o anumită zonă de îmbăiere, şi alte valori pentru parametri decât cele prevăzute în anexă.
(2)Valorile stabilite potrivit alin. (1) nu trebuie să fie mai mari decât valorile cuprinse în coloana "Valori obligatorii" prevăzută în anexă.

Art. 5
(1)Ministerul Alimentaţiei Publice, Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului şi Ministerul Sănătăţii şi Familiei vor lua toate măsurile necesare pentru a asigura conformarea cu parametrii de calitate prevăzuţi la art. 3, în termen de 5 ani de la data intrării în vigoare a prezentelor norme de calitate.
(2)Toate zonele de îmbăiere stabilite, special echipate în acest scop, trebuie să fie autorizate de către Ministerul Sănătăţii şi Familiei, iar valorile din coloana "Valori obligatorii" prevăzută în anexă trebuie să fie urmărite din momentul în care îmbăierea este permisă pentru prima dată.
(3)În primii 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentelor norme de calitate apa din zonele de îmbăiere autorizate potrivit alin. (2) poate respecta doar valorile obligatorii prevăzute în anexă.
(4)În cazul apei de mare din vecinătatea frontierelor sau a apelor transfrontaliere care afectează calitatea apelor de îmbăiere de pe teritoriul altor state obiectivele pentru calitatea apei de îmbăiere se vor determina în colaborare cu statele riverane.

Art. 6
(1)Cerinţele de calitate pentru apa dintr-o zonă naturală amenajată pentru îmbăiere sunt considerate ca fiind corespunzătoare dacă rezultatele analizelor efectuate din acea apă, din aceleaşi puncte şi la intervalele prevăzute în anexă arată că ele se conformează valorilor parametrilor de calitate în cazul:
a)a 95 % din probele prelevate pentru parametrii din coloana "Valori obligatorii" prevăzută în anexă;
b)a 90 % din probele prelevate pentru toţi ceilalţi parametri, cu excepţia coliformilor totali şi a coliformilor fecali, pentru care procentajul poate fi de 80 %.
(2)Diferenţele de 5 %, 10 % sau 20 % din probele prelevate, care nu sunt conforme cerinţelor de calitate, se consideră corespunzătoare când:
a)depăşirea valorii respectivului parametru nu este mai mare de 50 %, cu excepţia valorilor pentru parametrii microbiologici, pH şi oxigenului dizolvat;
b)în probele prelevate consecutiv, la intervale statistic determinate, valorile nu depăşesc valorile stabilite pentru parametrii relevanţi.
(3)Depăşirile valorilor stabilite potrivit art. 4 nu se iau în considerare în calculul procentajelor prevăzute la alin. (1) şi (2), dacă aceste depăşiri sunt consecinţa inundaţiilor, a altor dezastre naturale sau a condiţiilor meteorologice excepţionale.

Art. 7
(4)Pentru autorizarea sanitară a zonei şi a apei de îmbăiere se fac investigaţii locale privind condiţiile din amonte în cazul apelor curgătoare şi condiţiile din zonă, cu posibil impact, în cazul lacurilor şi mărilor, investigaţii ce trebuie făcute periodic în scopul obţinerii de date geografice şi topografice cât mai complete şi al determinării volumului, naturii şi efectelor deversărilor poluante sau potenţial poluante.
(5)Dacă în cadrul inspecţiei efectuate de către autorităţile de sănătate publică teritoriale împreună cu autorităţile locale de mediu sau dacă din rezultatele obţinute în laborator se evidenţiază prezenţa unei deversări sau a unei posibile deversări ce poate contribui la modificarea calităţii apei, se vor preleva probe adiţionale. Probele adiţionale se vor recolta ori de câte ori există suspiciunea unei posibilităţi de deteriorare a calităţii apei.
(6)Metodele de referinţă pentru analiza parametrilor sunt prevăzute în anexă.
(7)În cazul utilizării altor metode de analiză laboratoarele trebuie să ia măsurile necesare şi să dovedească faptul că rezultatele obţinute sunt echivalente sau comparabile cu cele specificate în anexă.

Art. 8
Implementarea prezentelor norme de calitate nu trebuie să conducă sub nici o formă, direct sau indirect, la deteriorarea calităţii naturale a apei.

Art. 9
(1)Ministerul Sănătăţii şi Familiei poate acorda derogări de la prezentele norme de calitate în următoarele situaţii:
a)condiţii excepţionale meteorologice sau geografice, pentru parametrii marcaţi cu (0) în anexă;
b)apa de îmbăiere este în proces natural de îmbogăţire în anumite substanţe care conduc la depăşirea valorilor prevăzute în anexă.
(2)Îmbogăţirea naturală înseamnă procesul prin care, fără o intervenţie umană, o anumită apă primeşte din sol anumite substanţe conţinute în acesta.
(3)Derogările prevăzute la alin. (1) nu vor fi acordate dacă nu sunt respectate cerinţele esenţiale de protecţie a sănătăţii publice.
(4)Ministerul Sănătăţii şi Familiei va fi înştiinţat în scris de către autoritatea de sănătate publică teritorială asupra acestor situaţii, cu specificarea motivelor şi a perioadei estimate pentru care se aplică această derogare.

Art. 10
Valorile parametrilor prevăzuţi în anexă pot fi revizuiţi prin ordin al ministrului sănătăţii şi familiei, în funcţie de progresul tehnic şi ştiinţific în domeniu.

Art. 11
(3)Populaţia va fi informată asupra perioadei sezonului de îmbăiere de către organele administraţiei publice, prin anunţ public.
(4)În zonele de îmbăiere autorizate pentru acest scop de către Ministerul Sănătăţii şi Familiei populaţia va fi informată de către acesta asupra oricăror modificări în calitatea apei.
(5)În zonele de îmbăiere folosite tradiţional în acest scop şi neautorizate pentru folosire, populaţia va fi, de asemenea, informată prin panouri avertizoare asupra calităţii apei de îmbăiere. Informarea populaţiei se va face conform normelor de supraveghere, inspecţie sanitară şi control elaborate potrivit art. 2 din hotărâre.

Art. 12
- Anexa face parte integrantă din prezentele norme de calitate.

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 350 din data de 27 mai 2002

AtasamentMarime
HOTARARE_nr._459_din_16_mai_2002_-_Anexa.doc87.5 KB
HOTARARE_nr._459_din_16_mai_2002.pdf100 KB